Articol scris de GPS1.RO Monitorizare GPS Auto , servicii de monitorizare GPS, localizare auto folosind GPS . Oradea este un oraş economic important, în care se dezvoltă Zona metropolitană care înglobează nouă comune periferice, dar şi un oraş cosmopolit, datorită numărului de locuitori de alte etnii decât cea română.
Oradea (numele vechi al oraşului - Oradea Mare în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein în latină Magnovaradinum) este un municipiu situat în nord-vestul României, pe cursul inferior al râului Crişul Repede, la poalele de sud-vest ale Dealurilor Oradiei. Până prin anii 1880 românii numeau acest oraş "Urbea Mare", după acest an "Oradea-Mare", iar prin noua lege administrativă din anul 1924 numele a fost stabilit ca fiind "Oradea".
Oradea Se află la 12 km sud-est de graniţa cu Ungaria, de Punctul de Frontieră Borş. Este reşedinţa judeţului Bihor, dar şi cel mai mare oraş din judeţ din punct de vedere al suprafeţei şi al numărului de locuitori.
Municipiul Oradea, ocupa o pozitie central-europeana privilegiata, constituind un important nod de comunicatii, aflat la distanta sensibil egala de capitalele regiunii: Bucuresti (651 km), Viena (518 km), Praga si la numai cateva ore pe sosea de Budapesta. Latitudinea nordica de 47 03' si longitudinea estica de 21 55' plaseaza Oradea pe cursul Crisului Repede intr-o zona deluroasa aflata in prelungrea Muntilor Apuseni.
Oradea a fost menţionată documentar la 1113, sub numele de Varadinum (limba latinã) într-o diplomă a abatelui din Zobor, unde se consemnează numele episcopului Syxtus Vvaradiensis şi al comitelui Saul de Bychar.
Cetatea din Oradea, monument istoric care se păstrează în condiţii destul de bune, a fost menţionată documentar în 1241, când în vederea apărării de atacul tătaro-mongol, s-au făcut reparaţii la cetăţile regatului, inclusiv la cetatea orădeană. Construirea cetăţii orădene este atribuită regelui maghiar Ladislau I (1077-1095). Acest lucru este consemnat de Cronica pictată de la Viena care relatează faptul că regele Ladislau I a hotărât să ridice o mănăstire în cinstea Maicii Domnului, “în locul numit Varad”[2]. Această mănăstire a reprezentat începutul episcopiei romano-catolice din Oradea, al cărei patron spiritual este considerat regele maghiar Ladislau I.
Invazia mongolă din 1241 a produs pagube imense cetăţii, ai cărei locuitori au fost masacraţi de către atacatori. Acest eveniment tragic în istoria cetăţii a fost consemnat de călugărul Rogerius în opera sa “Carmen Miserabile” (nume complet: Carmen Miserabile super Destructione Regni Hungariae per Tartaros), în limba română, “Cântec de jale”.
„După ce au cucerit cetatea pe repezeală, i-au dat foc în mare parte. În cele din urmă n-au lăsat nimic decât zidurile fortăreţei şi, după ce au ridicat prăzile, i-au omorât atât pe bărbaţi, cât şi pe femei, mai mari şi mai mici, pe străzi, în case şi în câmpuri". Fiindcă n-au reuşit să cucerească fortăreaţa, "înconjurată de şanţuri adânci şi apărată de soldaţi bine înarmaţi, tătarii au lăsat impresia că se retrag.” (din scrierile lui Rogerius, Carmen Miserabile) „Au răscolit mormintele sfinţilor şi au călcat în picioarele lor criminale moaştele şi au nimicit cădelniţele, crucile, potirele de aur şi vasele consacrate serviciului altarului. Băgau în biserici de-a valma bărbaţi şi femei şi, după ce abuzau de ei în cel mai ruşinos mod, îi ucideau acolo.” (din scrierile lui Rogerius, Carmen Miserabile)
În anul 1242 tătarii au părăsit împrejurimile Oradiei, retrăgându-se în Mongolia în urma morţii hanului. Oraşul şi cetatea a fost refăcut de către locuitorii supravieţuitori.
În 1392 cetatea Oradea a fost asediată şi distrusă de o oaste românească venită din Moldova şi Muntenia. În 1474 a fost atacată de trupe turceşti.
La 13 iunie 1557 cetatea a fost cucerită de trupele reginei Elisabeta, văduva voievodului Transilvaniei, Ioan Zapolya, în urma unui asediu.
Între 13-20 septembrie 1658 cetatea a fost asediată de trupele otomane conduse de Koprili Mehmet, sprijinit de trupele moldoveneşti ale lui Mihnea al III-lea şi cele muntene ale lui Gheorghe Ghika, dar nu a putut fi cucerită.
În 1660 cetatea a fost cucerită de trupele otomane, care au stăpânit-o până în anul 1692, când a fost pierdută după un asediu dus de trupele austriece.
În 1777, Papa Pius al VI-lea a întemeiat Episcopia Greco-Catolică de Oradea-Mare. Prin scaunul de episcop al Oradiei a ajuns şi unul dintre corifeii Şcolii Ardelene, Igantie Darabant, căruia i-a urmat Samuil Vulcan, întemeietorul liceului românesc din Beiuş, în prezent Liceul Teoretic “Samuil Vulcan” Beiuş. Un alt amănunt pentru care Oradea era o cetate reper în Europa este şi faptul că pentru mai bine de 200 de ani, prin cetatea orădeană a trecut Meridianul Zero. Hărţile maritime, jurnalele lui Cristofor Columb şi Amerigo Vespucci, Tabulas Varadiensis, ale lui Regiomontanis mai păstreazã acest lucru viu. În prezent, un astroclub, Astroclubul Meridian Zero poartă numele acestui reper internaţional important.
Primul iluminat public al oraşului datează din anul 1803, când acesta se făcea cu recipiente care foloseau ulei, lumânări, iar mai târziu petrol. Deservirea lămpilor era făcută de personal plătit de administraţia oraşului. În 1873 a început să se producă la Oradea gaz aerian, cu care a fost făcut iluminatul public. Corpurile de iluminat cu gaz erau amplasate pe stâlpi de fontă sau pe braţe montate pe pereţii exteriori ai clădirilor. Iluminatul electric la Oradea a început la 16 decembrie 1903.
Amplasarea geografica face ca Oradea sa fie un punct nodal foarte important in turismul regional si international.
Astfel, municipiul se gaseste la numai 12 km de Baile Felix, cea mai mare statiune balneo-climaterica permanenta din România.
In acelasi timp, pe teritoriul judetului Bihor se afla si multe alte obiective turistice atractive: statiunea Stana de Vale, formatiunile carstice din Muntii Apuseni, spectaculoasele vai ale raurilor ce strabat judetul, obiceiurile si traditiile de pe intreg cuprinsul sau, multitudinea de supravietuiri arhitecturale taranesti, dar si alte atractii de factura naturala si antropica.
Potentialul turistic al Oradiei este dat nu numai de pozitia sa generala, ci si de istoricul si arhitectura sa, precum si de amplasamentul monumentelor sale in planul orasului.
Impresia pe care o lasa celor care o strabat, simpli turisti sau iubitori de arhitectura veche, este aceea de spectaculoasa rezervatie de arhitectura, de loc unde frumosul, vechi si mai nou, se imbina intr-un tot unitar, armonios, complex.
Propunerea de proiect intentioneaza sa stabileasca, impreuna cu actorii cheie implicati in industria turistică locala si prin extensie regionala, directii strategice ce vor pozitiona turismul in Oradea astfel incat sa genereze valoare adaugata, un plus valoric inerent unei revitalizari economice, sociale si cultural-artistice.
La altitudinea de 126 m deasupra nivelului marii, Oradea se gaseste la deschiderea vaii Crisului Repede spre campie, intr-o zona de contact intre prelungirile Muntilor Apuseni si Campia Banato-Crisana, arie de trecere de la relieful deluros (Dealurile Vestice, Dealurile Oradiei si Dealurile Gepisului), catre cel de campie.
Clima orasului este determinata de vanturile din Vest, fiind asadar o clima temperat-continentala, cu o temperatura medie anuala de 10,4 C, pentru luna iulie media nedepasind 21 C, in timp ce in ianuarie se inregistreaza o medie de -1,4 C. Precipitatiile inregistreaza o medie anuala de 585,4 mm, destul de ridicata pentru o zona de campie similara. Sezonul ploios repartizate pe parcursul anului.
Oradea are o suprafata de 11.556 ha, ceea ce il plaseaza intre primele 10 orase din punctul de vedere al intinderii din Romania.
Populatia orasului Oradea era de 196,367 locuitori, conform statisticilor din 2011, dintre care 54% populatie activa. 245,537 locuitori in Zona Metropolitana Oradea .
Oradea este cel mai important oraș din regiunea istorică Crișana. Stațiunile balneare Băile Felix și Băile 1 mai se află la o distanță de 8 km, respectiv 4 km de oraș. Pe lângă apele termale recunoscute pe plan internațional pentru efectele terapeutice, în această zonă se găsește o formațiune carstică spectaculoasă, mai exact, un aven cu o adâncime de 86 de metri, denumit în zonă "Craterul de la Betfia", precum și Pârâul Peța, cu o vegetație tropicală unică în Europa.
Cetatea Oradiei, construita in stil Vauban, este a doua cetate de acest fel din Romania dupa cea din Alba Iulia, cu vestigiile ce se pot vedea si astazi. Este mentionata pentru prima data in 1241, cu ocazia efectuarii unor reparatii pentru un atac iminent tataro - mongol. Acum, marea fortareata este parasita, iar o parte din ea transformata in piata agroalimentara, sau folosita pentru a juca fotbal. Regele Ladislau a ridicat o manastire in cinstea Fecioarei Maria, intr-un loc numit Varad, de unde si numele de mai tarziu al localitatii, Varadinum. Abia in a doua jumatate a sec al XVI-lea, in plina ascensiune a Imperiului Otoman, incep lucrari de fortificare a cetatii. In forma exterioara de astazi, aceasta cetate a fost asediata 5 saptamani de armatele turcesti fara a putea fi cucerita, oradenii reusind sa reziste asediului datorita ajutorului oferit de Mihai Viteazul, domn al Valahiei, si dezlantuirilor naturii (ploi abundente si boli grave care au micsorat numarul soldatilor asediatori ). Orasul Oradea este rezultatul unei indelungate evolutii, de la faza asezarilor grupate in jurul cetatii, la orasul unificat, ajungandu-se intr-o perioada la separare, iar la mijlocul sec al-XIX-lea sa se realizeze uniunea definitiva. Referitor la cetate si la biserica construita aici trebuie spus ca ea a fost locul unde s-au inmormantat faimosii regi maghiari Sigismund de Luxemburg si Ladislau cel Sfant.
In timpul regelui Carol Robert de Anjou (1308-1342) si a fiului sau Ludovic cel Mare (1342-1382), Oradea cunoaste, ca oras si sediul episcopal catolic, o perioada de inflorire. Episcopul italian Andreea, a dezvoltat spiritul renascentist, zidind capele, ridicand arcade, pe care le-a decorat intr-un mod deosebit. El este primul care a construit la Oradea biblioteca. Oradea se consacra in anii de viata ai episcopului Ioan Vitez de Zredna ca un centru de mare importanta al culturii renascentiste: s-a inaltat observatorul astronomic al fizicianului universitatii vieneze, Georg Peuerbach, punand meridianul zero la Oradea.
In anul 1514 are loc in Transilvania rascoala condusa de Gheorghe Doja, care a cuprins si Bihorul, tot in acel an constituindu-se pasalacul de la Buda, care cuprindea Ungaria centrala. In anul 1660 turcii ocupa Oradea, pe care o stapanesc pana in 1692. In anul 1703 izbucneste o miscare antihabsburgica condusa de Francisk Rackoczi al II-lea. Targurile din jurul cetatii au devenit campuri de batalie intre garnizoana imperiala si rasculatii lui Rackoczi. Viata economica oradeana a fost caracterizata de inflorirea ramurilor neagricole, ca mestesugul si comertul, negustorii constitutind cea mai activa categorie sociala din oras. Anul revolutionar 1848-1849 s-a simtit si in Oradea, la 21 mai 1848, la Pesta, intrunindu-se sub presedintia lui Emanuil Gojdu, 40 de deputati romani, care au cerut drepturi pentru romanii din zona. Ca efect al acestor actiuni, cat si al revolutiei, dupa incheierea acesteia, participantii au putut sa se exprime public in viata locala. A urmat o inasprire a ocupatiei austriece, caracteristica intregului imperiu.
Razboiul pentru cucerirea independentei Romaniei de la 1877 ii aduna pe toti romanii, inclusiv pe cei din Bihor, in lupta impotriva turcilor. Din 1852 se introduce iluminatul stradal, primele 25 de lampi fiind montate in Piata Mica, din anul 1870 acesta extinzandu-se cu lampi de gaz, modernizarea lui urmand in 1907. In anul 1903 se construieste uzina electrica, in 1906 se monteaza primele lini de tramvai si prima retea de canalizare. In a doua parte a sec. al XIX-lea incepe pietruirea strazilor, iar in 1913 se asfalteaza primele strazi.
La 12 oct 1918, in casa doctorului Aurel Lazar se redacteaza cunoscuta Declaratie de la Oradea, document ce proclama dreptul romanilor transilvaneni la autodeterminare. La 3 noiembrie s-a constituit Consiliul National Roman, compus din dr. Aurel Lazar, Roman Ciorogariu, Coriolan Pop, Iacob Bradu, si a luat fiinta Consiliul Militar Roman. La 1 decembrie 1918, delegati ai judetului Bihor participa la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia cu dorinta unanima de a se uni cu Romania. Intre cele doua razboaie mondiale, Oradea a fost un puternic centru industrial si comercial, precum si un puternic centru cultural romanesc.
Biserica cu Luna, care este situata in centrul orasului, vis-a-vis de Biblioteca Judeteana, fost palat episcopal ortodox. Biserica este o bijuterie baroca, nu atat pe dinafara, cat mai ales pe interior. Bogatia picturilor, a candelabrelor, a altarului, este coplesitoare, iar mecanismul acela ingenios care da numele bisericii si ne arata fazele lunii, se rasfata mandru, pe frontispiciul Bisericii Cu Luna. Biserica poarta hramul “Adormirea Maicii Domnului”, a fost ridicata in anii 1784 – 1790, fiind considerata un monument istoric, “un giuvaer arhitectonic” in care predomina stilul baroc. Se remarca de restul bisericilor printr-un mecanism care reproduce fazele lunii. Creatia, unica in Europa, apartine iscusitului mecanic oradean Georg Rueppert, care in anul 1793 a instalat in turnul bisericii orologiul si luna.
“Mecanismul lunii” consta in punerea in miscare a unei sfere, jumatate neagra si jumatate aurie, prin efectuarea unei rotatii complete in jurul axei sale in 28 de zile, indicand astfel fazele lunii. Pictura de pe peretii bisericii a fost realizata in anii 1816 – 1831 de catre fratii Alexandru si Arsenie Teodorovici, G.Murgu si I.Golsz, si restaurata de doua ori, in 1977 – 1979 si in anul 2001. Din pictura veche se mai pastreaza icoanele de pe iconostas, scaunul arhieresc, amvon si cele doua strane. In interiorul bisericii se afla mormintele episcopilor: Vasile Coman, Roman Ciorogariu si Nicolae Popovici, alaturi de cele ale ctitorilor Mihai Kristoff si Mihai Puspochi.
Oradea este amplasată între dealurile care unifică armonios Câmpia Crişanei şi terminaţiile cu aspect deluros ale Munţilor Apuseni. Situată pe malurile râului Crişul Repede, râu care desparte oraşul în aproape două jumătăţi egale, Oradea este poarta de legătură cu lumea central şi vest-europeană.
În funcţie de principalele puncte cardinale, oraşul se află în extremitatea nord-vestică a României, la intersecţia paralelei de 47°03′, latitudine nordică, cu meridianul de 21°55′, longitudine estică. Oradea se află la aproximativ aceeași latitudine cu Nantes, Berna, Iași sau Chișinău și pe aproximativ același meridian cu Varșovia sau insula Zakynthos din Grecia.
Oradea se află pe cursul Crișului Repede, râu ce traversează orașul de la est la vest, cu o bogată reţea de râuri, pârâuri și afluenţi precum pârâul termal Peţa, pârâul Paris, Sălbatic, Adona și alți afluenți mai mici.
Crișul Repede trece chiar prin centrul orașului Oradea, creând o luncă în centrul istoric, ceea ce conferă o atractivitate aparte întregii zone. Aici te poți bucura de o cină romantică sau de o plimbare la apus, cu susurul apei în fundal.
Datorită climei și poziției geografice, în Oradea întâlnim o varietate vegetală foarte mare, de la vegetaţia specifică zonei pădurilor de foioase, stejar şi fag, până la vegetația specifică zonei de luncă precum răchita, salcia, plopul şi arinul.
Pomii fructiferi se întâlnesc atât în sânul oraşului, cât şi în aria limitrofă. Oradea are o tradiţie serioasă horticolă şi viticolă, datorită pantelor naturale, expuse spre sud și est. Convinge-te singur de gustul bogat și de prospețimea fructelor și legumelor, făcând o vizită la aprozarele sau la piețele din oraș!
Fauna este şi ea specifică întrepătrunderii dintre regiunea de câmpie şi cea de deal. Astfel, chiar şi pe raza municipiului Oradea, în zone precum Pepiniera Dendrologică nr. 2, Pădurea Podgoria, lunca Crişului, Staţia de Decantare, vei putea admirata specii de rozătoare precum iepurele de câmp; specii de păsări precum potârnichea, fazanul, pescăruşul, lebăda de vară, egretele, cormoranul, cocorul, berza, raţa sălbatică; sau păsări răpitoare, precum şoimul (supranumit „vânturel de seară”) și bufniţa. Un areal prietenos așadar pentru multe animale și păsări sălbatice.
Datorită Crișului Repede și afluenților lui, vei găsi aici și numeroase specii de pești, cei mai întâlniți fiind cleanul, scobarul, carasul, boarca, roşioara şi ştiuca.
Oradea in perioada antica
Cele mai vechi dovezi ale locuirii zonei au fost aduse de descoperirea făcută în anul 1909, în perimetrul fostei cărămidării Knapp, a unui depozit de oseminte compus din 17 piese, datând din paleoliticul superior și aparţinând unor specii diverse de animale, semne ale prezenței Homo Sapiens pe actualul teritoriu al orașului Oradea, conform cercetătorilor. Numeroase descoperiri aparținând perioadei neolitice și apoi celei a bronzului și fierului au fost găsite în diverse locuri din Oradea sau în împrejurimile acesteia. De la semne ale culturilor neolitice, cum ar fi Gheja, Coțofeni sau Baden, prin numeroase piese ceramice, până la podoabele din bronz ale culturii Otomane, din epoca bronzului, sau tezaurele de obiecte de aur, armele și harnașamentele specifice epocii fierului - aceste artefacte pot fi văzute în cadrul muzeelor din Cetate și nu numai.
Perioada antică este preponderent marcată de civilizația dacică, așezări ale acesteia fiind cercetate la Oradea-Salca II, pe Dealul Viilor, Oradea-Sere, Ioșia, Seleuș. Perioada ce a urmat cuceririi romane a Daciei este vizibilă mai ales prin numărul mare de monede găsite, semn al unui schimb comercial intens între romani și dacii liberi ce ocupau zona în care se află și Oradea astăzi. Perioada de după retragerea romană este urmată de succesiunea mai multor valuri de migratori, care vor lăsa urme adânci asupra vieții locuitorilor, fie că vorbim de ostrogoți, huni, avari sau slavi. Prezența celor din urmă în zona orașului a fost stabilită cu aproximație la sfârșitul secolului al VII-lea (după anul 680), prin descoperirile unor necropole ce conțin ceramică lucrată la roată rapidă.
Dacă te pasionează istoria antică a locurilor, te invităm să rezervi o după-amiază explorării Cetății Medievale! Nu uita să verifici din timp programul de funcționare, precum și evenimentele sau expozițiile în curs!
Oradea in evul mediu
Cele mai consistente informații în legătură cu istoria orașului și a Bihorului, provin din Cronica lui Anonymus, Cronica lui Simon de Keza, Registrul de la Oradea, Carmen Miserabile și Statutele Capitolului din Oradea. Potrivit unei alte surse mai târzii, Cronica pictată de la Viena (redactată în a doua parte a secolului al XIV-lea), regele Ladislau I cel Sfânt (1077-1095) „aflându-se la vânătoare, a găsit în parohia fortăreței Bihor, între fluviile Criș, un loc unde, la îndemnul îngerilor, a hotărât să ridice în cinstea Fecioarei Maria o mănăstire, loc pe care l-a numit Varad”.
Prima atestare documentară a urbei a fost consemnată în anul 1113 într-o diplomă a abaţiei benedictine din Zobor. De asemenea, toponimul Oradea (Varadinum) este menționat într-un document referitor la incursiunile repetate şi distrugătoare ale prinţului morav Svatopluk pe Valea Vahului şi a Nitrei (din Slovacia de azi). În partea finală a documentului, printre cei invocaţi sunt pomeniţi şi episcopul Syxtus Varadiensis şi comitele Saul de Bychar. Spre deosebire de multe alte oraşe medievale care s-au născut ca urmare a unor întemeieri, Oradea a fost rezultatul unei evoluţii ce s-a întins pe o perioadă de mai multe secole, culminând cu unirea într-un singur nucleu, la jumătatea veacului al XIX-lea, a tuturor aşezărilor ce au luat naştere în jurul cetăţii (Olosig, Oraşul Nou, Subcetate şi Velenţa). Dezvoltarea sa a avut mult de profitat de pe urma construirii mănăstirii, care ulterior va deveni sediu al capitolului (colegiului) compus din 24 de canonici. Același rege Ladislau va întemeia aici o episcopie, iar la o distanță de peste un secol de la moartea sa (survenită la 25 iulie 1095), el va fi înmormântat în mănăstirea ridicată din porunca sa la Oradea (undeva în jurul anului 1134).
Sanctificarea regelui Ladislau la 27 iunie 1192 a marcat o ascensiune rapidă pentru instituțiile ecleziastice existente în oraș, atrăgând după sine și o creștere a importanței sociale și economice a așezărilor din proximitatea Cetății ridicate în jurul mănăstirii.
Oradea in timpul mareii invazii mongole și destinul orașului
Un eveniment important pentru istoria urbei l-a constituit marea invazie mongolă dintre anii 1241-1242, când o parte din marea armată a asediat cetatea, pentru ca ulterior s-o cucerească și s-o ardă. Evenimentul a fost consemnat de scrierile călugărului italian Rogerius, prezent atunci la Oradea. Deoarece pierderile umane și cele materiale au fost mari, după retragerea mongolă, regalitatea a încurajat colonizări masive în jurul mănăstirii și cetății, fapt ce a dus la apariția mai multor așezări. Începând cu sfârșitul secolului al XV-lea, orașul va începe să primească din partea regalității mai multe privilegii, care se vor reflecta consistent în evoluția sa de ansamblu. Unul dintre cele mai marcante momente de acest fel a fost repopularea orașului și acordarea unor beneficii economice importante, după distrugerea sa de către oștile otomane, la începutul anului 1474. Dezvoltarea economică a orașului va fi însoțită, evident, de o înflorire a vieții culturale, resimțită mai ales odată cu pătrunderea primelor idei și deprinderi ale Umanismului și Renașterii, venite din Italia în timpul lui Carol Robert de Anjou și Ludovic cel Mare. La începutul secolului al XVI-lea, istoria Oradiei a fost marcată de bătălia de la Mohacs din 1526, în urma căreia trupele turcești au reușit să obțină o victorie zdrobitoare asupra oștilor aparținând regatului maghiar, însuși regele Ludovic al II-lea urmând a cădea pe câmpul de luptă. Această înfrângere a zdruncinat profund centrul continentului European incat a permis ca voievodatul Transilvaniei să-și intensifice tendințele de independență, reușind să se constituie ca voievodat independent, după 1541. Trei ani mai târziu, Oradea și Bihorul s-au alipit acestuia.
Creșterea puterii Imperiului Otoman, în decursul secolului al XVI-lea, nu va lăsa neatinsă nici istoria Oradei. Atacurile repetate din 1598, 1658 și 1660 au dus la stăpânirea orașului, mai bine de 30 de ani, până în 1692, când acesta este eliberat de către armata austriacă. Această nouă schimbare de situație a marcat începutul unei noi ere în viața orașului și, totodată, revenirea administrativă la lumea creștină a Europei. Pentru o detaliere a evenimentelor, îți recomandăm să soliciți un ghid sau chiar un istoric, atunci când mergi la muzeu. Poveștile despre Oradea sunt numeroase și interesante, iar relatările ghizilor sunt pline de umor și învățăminte.
Epoca modernă pentru Oradea
Încetarea confruntărilor armate a dus la o dezvoltare susținută a vieții economice, dominată, aproape în egală măsură, de activități agricole și neagricole (într-un mercurial din 1722, întocmit de consiliul local orădean, sunt identificate nu mai puțin de 15 categorii de meșteșugari). Nici cultura nu s-a lăsat mai prejos în această perioadă. Noul context a permis apariția unor personalități reprezentative, precum episcopii Ignație Darabant și Samuil Vulcan. Ideile Iluminismului s-au concentrat cel mai mult pe organizarea unei rețele școlare cât mai vaste și pe tipărirea unui număr cât mai mare de cărți. În 1776 apare Academia regală la Oradea. Valul revoluționar declanșat în Europa încă de la începutul anului 1848, nu a ocolit nici Oradea. Teatru al activității intense de organizare a gărzilor naționale și de voluntari, al atelierelor producătoare de arme și muniții, dar și al celor ce produceau uniforme sau încălțăminte, Oradea va fi martoră a acțiunilor represive ce au urmat înfrângerii revoluției de la 1848-1849. Aceste acțiuni au determinat exilul multor revoluționari, dar și impunerea unei politici de germanizare a orașului; proces mult ușurat de prezența însemnată a meșteșugarilor germani în oraș. La jumătatea secolului al XIX-lea are loc și unificarea celor 4 orășele din jurul cetății (Oradea-Olosig, Oradea-Orașul Nou, Oradea-Subcetate și Oradea-Velența, cu o populație totală în 16 849) sub o singură administrație. Nu există un act oficial în acest sens, dar autoritățile habsburgice l-au numit ca unic primar pe Bölönyi Menyhért. În a doua jumătate a secolului XIX, Oradea va cunoaște o dezvoltare industrială susținută. Din punct de vedere demografic, populația orașului a crescut de la 4 700 locuitori, în 1814, la 40 750, în 1890. Creșterea a continuat și în secolul următor. În 1910, numărul acestora era de 64 169, iar, în 1914, de 69 949. Din punct de vedere edilitar, în toată această perioadă au putut fi consemnate mai multe realizări. Au apărut noi parcuri, precum cel realizat prin reamenajarea malurilor Crișului, din actuala piață a Libertății (1890-1892) sau cel dintre baza dealurilor și Criș, de lângă Hotelul Continental. Tot acum apar și noi edificii ce definitivează imaginea orașului: Palatul Vulturul Negru, clădirea gării, Gimnaziul premonstratens și Academia de drept (Liceul Mihai Eminescu), Școala Reală Superioară de Stat (Liceul Emanuil Gojdu), Palatul Poștei, Hotelul Pannonia (actualul Hotel Transilvania), Muzeul orășenesc, cele două sinagogi, actuala clădire a Prefecturii, Palatul Ullman etc. Izbucnirea primului război mondial a avut repercusiuni imediate și asupra Oradei. Pe fondul conflagrației apărute și a situației economice dificile, este semnată declarația prin care se cerea, pentru națiunea română, dreptul de a hotărî singură așezarea ei printre națiunile libere, dar și stabilirea relației de coordonare cu celelalte națiuni, lucru consemnat ulterior prin Marea Unire de la 1 decembrie 1918.
Epoca Contemporană a orasului Oradea
Prin decretul regal nr. 2465 din 25 septembrie 1925, Oradea a fost declarată municipiu, iar, în 1930, Comisia Consultativă de Heraldică a stabilit stema municipiului Oradea, cu următoarea înfățișare: un scut albastru cu o cruce latină argintie ținută în stânga de un arhanghel înaripat, nimbat cu aur, iar în dreapta de un leu auriu, încoronat, ridicat în două labe, cu coada bifurcată și limba roșie. Scutul este timbrat de o coroană murală cu șapte turnuri. Populația a continuat să crească, iar structura acesteia pe naționalități, conform recensământului din 1930, era următoarea: populația română - 27,7%, cea maghiară - 51%, iar cea evreiască - 17,7%. Alte naționalități erau cea germană, rromă, ruteană sau ucraineană. Declanșarea celui de-al doilea război mondial va aduce Oradei grave prejudicii pe care populația le va resimți deosebit de acut, mai ales ca urmare a Dictatului de la Viena, pe baza căruia Ungariei îi era cedată partea de nord-vest a Transilvaniei, cuprinzând un teritoriu de 42.243 cu mai multe orașe, inclusiv Oradea. Eliberarea orașului a fost pregătită, în 1944, de luptele grele care s-au dat la sud de oraș, în primele zile ale lunii octombrie, în zona localităților Păușa, Leș, Nojorid, Sânicolau Român, Berechiu și Roit. Atacul decisiv asupra Oradiei a avut loc la 12 octombrie. La 11 noiembrie 1944, în întreaga Transilvanie de nord-vest s-a instaurat administrația militară sovietică, iar la 9 martie 1945, după instaurarea guvernului Groza, a fost restabilită administrația română, inaugurându-se astfel, epoca comunismului stalinist. Perioada ce a urmat a fost marcată de politica de industrializare forțată, cu implicații profunde în toate sectoarele vieții publice. Lipsurile și privarea libertăților din timpul regimului au determinat protestele din decembrie 1989, care au și dus la căderea acestuia. O istorie poate prea tumultoasă pentru un peisaj atât de domol. Oradea actuală este un oraș modern în plină dezvoltare, fiind un reper al guvernării locale și calității vieții printre orașele din România.