Blog GPS1.RO

O relaţie de referinţă, definitorie, putem spune emblematică, în caracterizarea ultimei sute de ani este relaţia om-autovehicul.

>>> Relaţia om automobil.O relaţie de referinţă, definitorie, putem spune emblematică, în caracterizarea ultimului secol este relaţia om-autovehicul. Nu exa­gerăm afirmind că nici o altă invenţie din ultimii 150 de ani atât de bogati în invenţii nu ne-a modificat în mai mare măsură existenţa decâtautomobilul şi nici unul dintre lucrurile făurite de om nu i-a rămas mai aproape de inimă de­cât acest vehicul motorizat, pe patru roţi, doritşi adulat deopotrivă, de toate vârstele și se­xele, de pe toate continentele, numit nu întlmplător copilul răsfăţat al secolului două­zeci.Apariţia automobilului în pragul trecerii de la veacul a 19-lea la secolul trecut a însem­nat după cum avea să se dovedească mult mai mult decit un nou mijloc de deplasare şi de transport pentru om. Au­tomobilul n-a fost nici primul şi nici ulti­mul dintre vehiculele terestre, navale, aeriene și de date mai recente cosmice, create de omenire. Şi totuși, nici unul dintre vehicule nu a adus atâtea schimbări, prefaceri, servicii dar şi contraservicii, după cum vom vedea decit automobilul. Din numeroase şi diferite motive, dintre care, fără îndoială, cel mai principal este faptul că nici un vehicul nu a izbutit mai bine decît automobilul să fie peplacul omului, să-i intre în suflet, să-i satisfacă nu numai dorinţele de a ajunge, repede şi co­mod, dintr-un loc într-altul, ci şi orgoliile. Or­goliul de a se şti stăpân pe maşină şi pe zecile de cai-putere ai acestuia, orgoliul măgulitor dat de sentimentul că numai de el, de om depinde ce viteză să-i imprime, cît de puternic şi de mult să apese pe acceleraţie, pe unde să meargă şi unde să ajungă etc.Automobilul a adus aşadar multiple muta­ţii, noi obiceiuri și noi stări de lucruri în sfera relaţiei sale cu omul, a schimbat cursul unor destine și, nu de puţine ori, le-a pus capăt fără milă. Vom încerca, în cele ce urmează, să consemnăm câteva dintre aceste urmări şi efecte, fără ierarhizarea lor valorică, fiecare avindu-şi însemnătatea sa şi fără să avempretenţia de a le fi cuprins pe toate.Naşterea şi înmulţirea autovehiculelor a obligat omenirea să elaboreze numeroase şi variate reguli de circulaţie. Nu pe toate deo­dată, ci treptat, procesul fiind şi acum în cursde desfăşurare. Reguli de circulaţie au existat şi înainte de apariţia automobilului. În România, încă în deceniile al şaselea şi al şap­ telea ale secolului 19, erau în vigoare o su­ită de norme menite să reglementeze circula­ţia trăsurilor şi birjelor în primul rând. Multe dintre dispoziţiile de atunci au constituit ge­neza unor reguli de circulaţie valabile şi as­tăzi. Cu toate acestea, cât de numeroase şi de însemnate sunt deosebirile dintre acele arhaiceregulamente și cel de-acum? . Pe vremea aceea, nici vorbă despre reglementarea depă­şirii și a priorităţii, despre distanţa în mers în­tre autovehicule, nici pomeneală despre indi­catoare (primele menţiuni despre ele în 1913), despre marcaje şi benzi de circulaţie.O dată cu trecerea timpului, de fapt cu dez­voltarea traficului rutier, ca urmare a creşterii vertiginoase a parcului de autovehicule, regu­lamentele au suferit completări şi modificăritot mai substanţiale, iar noi, participanţii la trafic denumire generică pentru definirea statutului nostru de pietoni sau conducători de vehicule a trebuit să le cunoaştem, să leînvăţăm și, bineînţeles, să le respectăm. Alt­minteri nu se putea. Relaţia om-autovehicul nu admite concesii. Am ajuns, aproape pe ne­simţite, constrânşi de exigenţele circulaţiei me­reu mai dinamice, în continuă dezvoltare şi modernizare, pe măsură ce autovehiculele seînmulţeau, numărînd milioane, apoi zeci şi în curînd, sute de milioane de exemplare, să în­ cepem învăţarea regulilor de circulaţie înainte de a lua cunoştinţă despre abecedar şi tabla înmulţirii, încă din primul an de grădiniţă. Numai puţin importantă a fost constatarea că în­văţarea regulilor de circulaţie are început dar nu şi sfîrşit, trebuind continuată, neîntrerupt şi sistematic, toată viaţa. Un imperativ decurgînddin necesitatea adaptării şi corelării comporta­mentului nostru cu normele circula­ţiei rutiere în continuă creştere, pe orizontală şi pe verticală, dobîndind dimensiuni şi ritmurialtădată inimaginabile. Cu mai puţin de 50 de ani în urmă — ca să ne referim la un singur exemplu — nici un şofer, profesionist ori ama­tor, nu avea nevoie să cunoască cum se circulă printr-un pasaj subteran şi nici printr-un nodrutier complex cu numeroase accese şi defileuri pentru simplul motiv că, la noi ame­najări de acest fel lipseau cu desăvîrşire. Pe când acum, în condiţiile în care intensitatea traficului rutier din România şi modernizarea condiţiilor de circulaţie au făcut necesare construirea mai multor asemenea tunele şi pasaje suspendate,rulajul pe aceste sectoare de drum de-a lungul cărora fluenţa şi siguranţa deplasării auto­vehiculelor trebuie să se situeze permanent la cote maxime a impus reguli specifice, ce trebuie cunoscute şi respectate cu stricteţe de toţi conducătorii auto.Automobilul ne-a determinat să învăţăm nu numai reguli de circulaţie ci mai presus de toate, reguli de convieţuire. Începînd cu cea mai vitală pentru climatul de civilizaţie rutieră, şi anume acea de a reuşi să găsim pe spaţiul limitat, relativ îngust, un anumit drum, şi în circumstanţele atît de dinamice ale traficului de vehicule, suprafaţa de deplasare care să ne fie suficientă fără să stînjenească, nemaivorbind să pericliteze mersul partenerilor de circulaţie. Este o lecţie de viaţă şi a vieţii, întemeindu-se pe înţelegere, altruism şi politeţe, pe respect faţă de semeni, o lecţie pe care ajungem, poate, să o învăţăm niciodată îndjuns, dar care, din fericire, pe zi ce trece da roade tot mai bogate, făcîndu-ne să fim încrezători în posibilităţile diminuării pericolelor străzii şi ale şoselei, tot mai optimt şi trăinicia relaţiilor noastre cu automobilul.Câte schimbări n-a adus automobilul străzi­lor şi şoselelor? Începînd cu suprafeţele caro­sabile — netede, fără hopuri şi băltoace, şi terminînd cu autostrăzile — emanaţie exclu­sivă şi total dedicată autovehiculului. Tot de prezenţa acestuia ţin şi indicatoarele, şi marcajele, şi benzile de circulaţie, şi culoarele de traversare pentru pietoni, şi intersecţiile denivelate, supra sau subterane , ca şi lo­curile de parcare şi campingurile, motelurile şi staţiile de alimentare cu carburanţi.Relaţia om-automobil a însemnat şi în­seamnă, în continuare, o angajare pe un pian larg şi multidisciplinar a celor mai diverse ra­muri ale tehnicii şi discipline ale ştiinţei, atît înbătălia dură, necruţătoare cu concurenţa pentru câstigarea pieţelor de desfacere, pentru pro­ducerea unor autovehicule cât mai ieftine, cât mai confortabile, cât mai fiabile şi, bineînţeles,cât mai modeste consumatoare de carburanţi, cât şi pentru modelarea comportamentului uman la volan. Trebuie să recunoaştem, în acelaşi timp, că automobilul a fost şi esteacela care l-a făcut pe om să se arate potrivit temperamentului, caracterului şi gradului său de educaţie (inclusiv în ceea ce numim bun simţ), determinîndu-l să se comporte cum vede şi judecă el, în modul cel mai autentic, lucrurile şi relaţiile cu semenii lui. Volanul nu admite disimulari înfăţişîndu-l pe cel care-l mînuieşte, în ce are el bun şi rău mai fidel trăsăturilor lui decît în oricare alta ipostază s-ar afla. Automobilul este, fără îndoială, unul din produsele reprezentative ale civilizaţiei moderne, în care tehnica pătrunde tot mai mult în structurile vieţii, însăşi a modului de trai al oamenilor.Transpunerea în practică a ideii de progres şi de civilizaţie implică necesitatea ca omul să fie stăpînul mijloacelor, inclusiv ai celor tehnice, pe care le creează şi să nu devină robul lor. Acest pericol, existînd realmente şi permanent, este prezent şi în ce priveşte rela­ţia om-automobil. Trebuie prevenită deci, situaţia în care unii conducători auto se complac în postura de a fi stăpîniţi de maşinăfapt cînd ei pierd controlul asupra acesteia iara, la rîndul ei, îl duce pe cel aflat la volan şi nu numai pe el — la deznodăminte dintre cele mai tragice.Automobilul, mai precis consumul de carburanţi pe care-l pretinde, a constituit primul semnal de alarmă pentru omenire că resursele mondiale de ţiţei nu sínt neepuizabile. Deşi ideea ca atare nu era inedită, totuşi a şocat cînd s-a văzut că este pe cale să devină o realitate tot mai acută şi mai iminentă. Incît, nu putem, să nu recunoaştem meritul automobilului pentru contribuţia ce aavuto şi pe tărîmul descoperirii de noi surse de energie, în stimularea căutărilor şi cercetării consacrate, pe de o parte producerii de motoare cu un consum cît mai redus, iar pe de altă parte înlocuirii carburanţilor clasici cu orice substanţe ori produse capabile serveascaă drept combustibili, de la trestia de zahar şi cărbune, pînă la energia nucleară sau apa. Oricum, este cert că omenirea nu va renunţa la automobil şi va găsi mereucombustibil cu care să-l folosească, autovehiculul a adus enorme servicii omului şi deservicii, după cum spuneam. S-au vazut lungul anilor, zeci de milioane de vieţi de pe mapamond, schilodind alte mult mai multe milioane de oameni şi provocînd pagube de proporţii greu imaginabile.La drept vorbind, nu autovehiculul în sine a ge­nerat şi generează — acest cortegiu de pierderi şi suferinţe, ci omul. Mai precis neîn­ţelegerea şi uneori neadmiterea de către unii a limitelor lor în a stăpîni maşina, nesupu­nerea la rigorile inerente normelor de circula­ţie şi celor ce ţin de protejarea reciprocă între cei се-şi intersectează, la un moment dat, tra­seele... şi destinele în deplasarea pe acelaşi drum.La capitolul deserviciilor aduse de automo­bil să consemnăm şi rolul nefast al acestuia în poluarea mediului ambiant. în ultimul timp, se acordă tot mai multă atenţie aşa-zisului "efect de seră", ca urmare a sporirii cantităţii debioxid de carbon din atmosferă şi a golurilor create în statul protector de ozon. Ei bine, după cum aflăm din presă, unii "specialişti" consideră că transformările actuale, de acest gen, ale climei se datorează şi celor peste cinci sute de milioane maşini aflate în cir­culaţie pe pamant care emit o cantitate enormă de bioxid de carbon.Cu toate necazurile, neajunsurile şi isprăvile de care este capabil, automobilul va fi îndrăgit şi de-acum încolo. Numărul populaţiei, arătînd gradul de motorizare al unei ţări, este un indicator sintetic importantîn aprecierea nivelului de dezvoltare şi de trai al oamenilor. Este un aspect important, da care nu spune totul despre automobil. Pentru că automobilul este capabil să facă să vibreze coardele sentimentale. El a încetat de mult safie doar un obiect oarecare în inventarul case asemanator cu frigiderul sau maşina de spălat, automobilul a dobîndit, pe merit şi indubitabil dreptul de a fi membru al familiei, slujind cu credinţă şi devotament pe om, făuritorul, beneficiarul serviciilor aduse de răsfăţatul spiridus al civilizaţiei contemporane.